În 2017 vorbind cu una dintre cele mai bune prietene, îmi povestește  despre necazul Mariei. Copilul ei a fost răpit de la grădinița particulară cu complicitatea bunicii paterne și dus în Rusia, la tatăl care ocupa în acel moment a doua poziție din firmă la una dintre cele mai mari multinaționale cu o vizibilitate globală.

O știam de la o petrecere și cum se întâmplă că de multe ori nu știm ce se ascunde în spatele unui zâmbet. Maria mă sună în Noiembrie 2017, la câteva luni, și îmi povestește că în ciuda faptului că prima instanța i-a ordonat tatălui să readucă copilul în România, aceasta refuză, iar aceeași prima instanță le-a acordat custodie comună în condițiile în care copilul este răpit, și ea nu și-a văzut copilul fizic de peste 1 an.

În același timp câștigând și a doua oară defintiv și în Rusia, tatăl în continuare refuză predarea. Începem demersurile la Ministerul de Externe, Interpol și Procuratura, pentru refuzul de a pune în executare o hotărâre judecătorească.

După ce personal mă duc cu Maria să depunem plângerea, în Februarie 2018, procuroarea ia trei săptămâni de concediu fără să predea dosarul, iar Ministerul de Externe  anunță mama că fiul ei nu se mai află în Rusia.  De asemenea tranzacția redactată de mine pentru a fi semnată de tatăl în vederea înțelegerii cu privire la soarta copilului este rupt în două în fața Ambasadorului Italian din Rusia și Ambasadorului Român din Rusia.

După ce vedem toate eforturile duse pe apa sâmbetei particip cu Maria, la un curs de dezvoltare personală și la două zile îmi spune că pentru prima dată și a putut să doarmă în ultimii doi ani. Cât de puternică trebuie să fii ca mamă pentru a trece peste toate.

O confruntare personală între părinți are loc în luna August și în noimbrie 2018 începem apelul. La prima sesiune suntem surprinse cum partea cealaltă a angjat o casă de avocatură cu mai mulți avocați și o altă doamnă avocată cu asistenta, împotriva unei singure femei de 35 de ani.

Știam că va fi atacată pentru a fi demonstrat că nu e demnă de a-și creste copilul, și doar am rugat-o să nu reacționeze, indiferent ce aude să nu riposteze, cu toate că urechile ei au auzit cum a fost atacată propria ei mamă, bunica copilului, și alte neadevăruri tocmai să fie atins scopul și anume custodia tatălui.

În ianuarie 2019 cu o zi înainte de termen, mă sună o prietenă și în momentul în care mi-a urat succes, i-am zis nu este vorba despre mine, nu este succesul meu acolo, nu este vorba nici de părinți, ci de copil și soarta acestuia pe termen lung.

Rezultatul l-am aflat de Sfântu Valentin, pe 14 februarie 2019. Maria mă sună dimineața plângând că avem custodia definitivă și este cel mai mare cadou pe care l-a primit vreodată.

Recent am vorbit cu ea și mi-a povestit cum s-au mutat într-o altă țară, cum sunt fericiți acolo și mi-a zis că fără custodie definitvă era imposibil acest aspect.

Cel mai important însă este băiatul ei, care crește într-o nouă familie unde este armonie, înțelegere, și cu toate că la vârsta de 4-5 ani a trebuit să treacaă prin traume, care ar fi mult de dus și pentru un adult, poate după ce crește va aprecia cât a făcut mama ei, și cum a luat în piept mai multe sisteme de drept în același timp pentru a-l avea alături.